
In fizioterapie si medicina de recuperare electrostimularea este procedura prin care simulam, imitam ceea ce se intampla in corp atunci cand impulsuri electrice declanseaza complexul contractie-relaxare musculara de multe ori la rand.
In sesiuni atent supravegheate de specialistii fizioterapeuti de la Fiziolife Medica, muschii sunt reeducati sau se obtine o relaxare pe cei spastici.
Se pot creste unghiurile de miscare, prevenim atrofia musculara si reducem, tratam urmarile unor accidente vasculare cerebrale, leziuni traumatice, sau efectele nedorite post interventii chirurgicale ori consecintele accidentarilor sportivilor.
Cu alte cuvinte, electrostimularea este, in esenta, ajutorul terapeutic pentru pacientii cu functie musculara afectata din cauza unei boli, incident traumatic, a unei probleme de sanatate, nu in ultimul rand o metoda de a creste volumului muscular pentru a imbunatati aparentele estetice.
Vei intalni, aici in pagina si in terapie, prescurtarile: EMS - electrostimulare musculara , FES - electrostimulare musculara functionala, precum si variantele ei, NEMS - electrostimulare neuromusculara, TENS - stimulare electrica nervoasa trancutanata.
Din curiozitate sau pe baza unor experimente anterioare incurajatoare, oameni de stiinta au studiat si efectul curentilor electrici asupra tesuturilor umane.
Luigi Galvani, in 1790, a experimentat si documentat efectul de contractie determinat de curentul aplicat direct pe muschi (la picior de broasca).
In 1831, Michael Faraday a demonstrat ca un curent electric poate stimula un nerv ce trimite terminatii unui muschi si, consecutiv, se creeaza contractie, miscare, din partea acestuia.
Secolele XIX si XX au dus mai departe studiile, descifrand impactul impusului nervos si al celui electric extern asupra tesutului muscular. S-a descoperit ca utilizarea stimularii electrice poate induce modificari pe termen lung a muschilor.
In anii ’60, in URSS, oameni de stiinta au folosit electrostimularea la sportivii de performanta, sustinand ca acestia au castigat cu pana la 40% mai multa forta. In anii ’70, studiile lor au ajuns in fata specialistilor occidentali cu ocazia unor congrese, insa pe atunci nu au fost luate in considerare nefiind pe deplin intelese efectele si aplicarea curentilor electrici in scop de a crea miscare, de a imbunatati functiile musculaturii.
Unele din cele mai vechi experimente clinice medicale au utilizat curentul electric pentru creare de miscare prin aplicarea lui pe nervul peroneal pentru a stimula musculatura de flexie dorsala si a corecta caderea piciorului din hemiplegia consecutiva unui accident vascular (Liberson W., Holmquest H., Scot D., Dow M. – “Functional electrotherapy: stimulation of the peroneal nerve synchronized with the swing phase of the gait of hemiplegic patients”, Arch Phys Med Rehabil. 1961).
Ulterior, studiile concentrate de fiziologie au evidentiat mecanismele prin care electrostimularea determina miscare si alte procese benefice (vasodilatatie locala, mai buna oxigenare, raspuns bun al nervilor si muschilor).
De exemplu, profesorul Adam T. Trasher, Universitatea din Huston, USA, se ocupa de multi ani de acest capitol, al recuperarii sechelelor accidentelor vasculare (hemipelgie, paraplegie, etc).
Printre primele cercetari, a folosit electrostimularea functionala (FES) pentru membrul superior al persoanelor cu AVC, stimuland initial muschiul deltoid, apoi tricepsul brahial. Astfel, a obtinut flexia umarului si extensia cotului in scopul miscarii de dus bratul inainte in intentia a apuca ceva, a atinge.
In a doua faza, a stimulat muschii extensori ai mainii si flexorii degetelor in ideea de a obtine efectul final: apucarea si strangerea unui obiect intre degete.
Grupul de pacienti cu AVC care a primit FES si terapia conventionala de recuperare si-a imbunatatit semnificativ functiile motorii comparativ cu cei carora li s-a aplicat doar terapia conventionala.
Principiul este de a folosi impulsuri electrice ce imita semnalele electrice proprii organismului care vin de la neuroni, de la sistemul nostru nervos. Aceste semnale influenteaza fie muschii, fie nervii.
Dintre tipurile modern utilizate, cea mai des intalnita este:
Electrostimularea musculara, EMS - cu ajutorul ei se poate initia recuperarea functiilor musculaturii prin trimiterea de semnale ce produc contractii. Contractiile musculare repetate determina si flux sanguin imbunatatit, care, la randul lui, permite aducerea de substante benefice si o oxigenare mai buna, asadar repararea mai rapida a fibrelor musculare.
Pe langa cresterea puterii muschilor stimulati, in paralel acestia sunt antrenati voluntar (cu exercitii active) pentru a relua raspunsul la semnalele electrice naturale emise de creier – un efect deosebit de util pentru cei care au suferit un AVC sau au fost mult timp la pat si trebuie sa reinvete functiile motorii uneori “de la zero”.
TENS – transcutaneous electrical nerve stimulation - este o alta metoda de electrostimulare ce permite obtinerea efectului important de a ameliora durerea. Curentii, prin utilizarea unor semnale electrice diferite de EMS, au impact pe nervi in sensul blocarii receptorilor de durere sau competitionarii stimulilor durerosi. Astfel, se opresc stimulii durerosi sa ajunga la nivel cerebral.
Electrostimularea neuromusculara (NMES) - Metoda utilizeaza un curent electric ce produce o contractia unui singur muschi sau a unui grup muscular inervat de acelasi nerv. Contractia obtinuta ajuta la imbunatatirea contractiei naturale a muschiului respectiv, cresterea circulatiei sanguine in zona respectiva, ajutand la o mai buna oxigenare si vindecare. Un alt tip de efect este de a reduce spasmul muscular prin “obosirea” muschiului, acesta putand astfel sa se relaxeze.
Iono sau Iontoforeza - este un mod de electrostimulare prin care se aduc prin piele, de pe suprafata ei in interior, anumite substante medicamentoase (antiinflamatorii nesteroidiene, corticosteroizi, anestezice, analgezice) cu ajutorul unor curenti specifici. Scad spasmul muscular si inflamatia, se poate distruge pana la un nivel o depunere prin calcifiere de la nivel de tendoane (umar), scade durerea, se reduce edemul sau creste procesul de cicatrizare a pielii.
Electrostimularea de tip “rusesc” - foloseste un alt fel de curenti (inalta frecventa), dar efectul este asemanator cu NMES: sa imbunatateasca contractia musculara, insa este putin mai greu de tolerata aplicarea lor.
Curenti interferentiali – constituie un tip de electrostimulare pe care o folosim in clinica pentru a reduce durerea, a reduce contracturile si spasmele musculare si a stimula circulatia catre si in zona tesuturilor lezate. Un efect foarte bun il inregistram, de exemplu, in durerile si contracturile lombare, dar si pentru alte zone. Caracteristic este faptul ca sunt necesari 4 electrozi plasati “in cruce” ca directie de emis curenti si polaritate. Acesti curenti interfera, se intersecteaza. Permit astfel specialistilor nostri sa “plaseze” interferenta pe zone dureroase aflate subcutanat, in muschi, si chiar folosind intensitati mai mari de curent.
La consultul medical, in functie de particularitati, ai putea primi recomandarea pentru EMS. Prin aceasta procedura poate fi stimulat si vindecat tesutul muscular slabit, scurtat sau atrofiat dupa traumatisme, AVC sau alte mecanisme patologice.
De exemplu:
“Umarul inghetat” sau capsulita adeziva (ori etapa mai agravata, capsulita retractila): prin reducerea miscarilor (datorita durerii) sau chiar oprirea lor, apare destul de repede scaderea fortei si atrofia muschilor care mobilizeaza articulatia umarului si bratul;
Lezarea tendonului ahilean si, consecutiv, imobilizarea in gheata gipsata: pot duce la slabirea fortei musculaturii gambei si piciorului pe partea afectata si chiar dureri pe membrul opus pe care il suprasoliciti pentru a te misca;
Atrofii, distrofiile musculare progresive, tulburari ale fortei sistemului muscular din scleroza multipla, din afectarea conducerii nervoase post AVC sau prin leziuni ale maduvei spinarii, imobilizarea indelungata la pat pot fi indicatie de electrostimulare musculara pentru a mentine sau redobandi din forta si functia pierdute;
Sportivii pot beneficia de programe pentru recuperarea cat si recastigarea fortei pierduta prin perioada de imobilizare, cat si de tratare a leziunilor; de asemenea, sub ghidaj specializat, un alergator de cursa lunga poate folosi electrostimularea in antrenarea fibrelor musculare pentru a rezista oboselii (antrenament si educare).
Dar ce simti in timpul electrostimularii?
La ce sa te astepti, mai precis:
Electrozii sunt plasati in anumite zone, unele in imediata apropiere a muschiului de tratat, altele mai la distanta sau pe un grup muscular (spre capetele contractile, pe corpul muschiului, pe punctele de inervare, etc);
Curentul electric este stabilit la o intensitate scazuta la prima sedinta, intensitatea crescand treptat si cu grija de catre fizioterapeut - acesta te va intreba des cum te simti, ce simti;
Vei simti “ace” fine, sau gadilaturi, furnicaturi, iar in cazul EMS contractiile muschilor, ritmice, independente de vointa ta, dar puternice si neaparat, deloc neplacute;
Daca este utilizata pentru reducerea contracturior, a spasmelor sau durerii, efectul va fi de relaxare;
Fiecare sedinta dureaza de la cateva minute la 10, 15 minute, in functie de afectiune, grad de deficienta, zona, sensibilitatea proprie.
Uneori senzatia este la limita cu disconfortul, dar imediat ce apare durere, senzatie de intepatura mai puternica, durere sau arsura, trebuie sa o semnalizezi fizioterapeutului care va schimba intensitatea sau va opri tratamentul.
In cadrul unui antrenament obisnuit se considera ca este atins de 40-70% din potentialul de forta al muschilor striati. Electrostimularea poate imbunatati functionalitatea musculara si creste intensitatea contractiilor, ceea ce ajuta la atingerea a pana la 80-90% din potentialul de forta si in timp mult mai scurt.
De asemenea, unele studii experimentale cu subiecti umani au arata ca EMS poate creste masa musculara cu aproximativ 1% si imbunatateste functiile cu 10-15% dupa 5-6 saptamani de tratament (Electromyostimulation to fight atrophy and to build muscle: facts and numbers Volker Adams, J Cachexia Sarcopenia Muscle 2018 Aug; 9(4): 631–634. Published online 2018 Jul 20).
Dar exista un consens conform caruia intotdeauna EMS trebuie asociata cu exercitii active si de rezistenta, stretching, masaj, care intaresc efectul si il fac de durata.
Spatele si electrostimularea: - procedura poate ajuta alaturi de alte metode de recuperare la refacerea musculaturii erectoare spinale atrofiate dupa imobilizare prelungita la pat sau cand forta lor este insuficienta si coloana, trunchiul nu stau in posturi corecte. Un tonus bun al muschilor spatelui (+ fese, coapse, gambe = erectorii corpului) ajuta la stat in sezut, apoi la ridicarea din pat/de pe scaun, mentinerea echilibrului si mers. Exista si unele scheme speciale de electrostimulare a musculaturii in unele situatii de tulburari de statica vertebrala.
Abdomenul si aplicarea electrostimularii: - nu este o noutate, dar trebuie sa stii ca “six pack” sau “patratelele” musculaturii abdominale nu se obtin niciodata doar cu aceasta metoda. In plus, uneori poate fi o procedura greu de suportat la acest nivel daca se exagereaza cu durata si intensitatea.
Stimulati, muschii se vor contracta in ritmul stabilit de aparat si cu forta corespunzatoare materialului biologic. Efectul este de intarire si tonifiere pana la un anumit punct, dar nu vor ajunge sa arate cu mult diferit de “punctul 0” fara exercitii voluntare si dieta. Uneori este o metoda prin care se lucreaza numite grupe de fibre profunde mai greu de antrenat, sau se poate aduce un plus cand o coloana afectata nu permite majoritatea exercitiilor clasice pentru tonifierea abdomenului.
Membrele - electrostimularea pentru brat, antebrat, mana, coapse, gamba: - se pot aplica scheme de electrostimulare pe muschi si grupe de muschi, fie extensori, fie flexori, dupa cum este necesar. Efectul este si de hipertrofie musculara, in afara imbunatatirii contractiei. Cel mai repede reactioneaza in acest sens muschii pieptului, coapsa, gamba.
Se utilizeaza in recuperarea in urma unor accidente, pareze (cazuri selectionate), traumatisme, leziuni ale nervilor, leziune de menisc tratata cu intarziere (coapsa si gamba), etc.
Exista si alte situatii in care au fost folosite scheme de electrostimulare pentru membre si muschii erectori ai corpului – sub supraveghere atenta. De exemplu:
pentru categorii de pacienti cu perioada mare de imobilizare la pat;
la varstnici care au si asa pierdute volumul, puterea musculara, si evita sa se mobilizeze de frica, inceteaza sa se deplaseze din locuinta, sa duca o viata cat mai apropiata de normal.
Zona fesiera si electrostimularea: - in principal, este vorba despre cei trei muschi gluteali (gluteus maximus, medius si minimus). Acestia acționeaza asupra articulatiei soldului, in principal pentru a facilita abductia (indepartare fata de mijlocul, axul corpului) si extensia coapsei, dar ajuta si la adductia (appropiere de axul, mijocul corpului), rotatia externa și rotatia interna a coapsei.
Sunt esentiali pentru corp, impreuna ne ajuta sa stam in picioare, sa mergem, sa alergam, majoritea activitatii noastre are nevoie de ei si de aceea orice lezare sau difunctie are impact serios asupra a ceea ce facem zi de zi.
Electrofitness-ul, cum mai este denumita electrostimularea muschilor striati sanatosi, in situatia fesierilor poate ajuta la tonifiere si chiar prevenirea unor lezari (la sportivi cum sunt cei ce practica baschet, karate, alergare, alte discipline de atletism). Schemele de antrenament vor include intotdeauna si exercitii aerobice voluntare, se asociaza electrostimularea cu exercitiul activ (electrozi fixati in pantaloni de gimnastica sau in costume intregi, speciale).
In fine, electrostimularea inregistreaza efecte si asupra tesutului moale de vecinatate – celulele adipoase, tesutul conjunctiv subcutanat – influentand in bine aspectul prin imbunatatirea circulatiei, eliminarea toxinelor, disiparea unor noduli de grasime (aspect de “coaja de portocala”), cresterea productiei de colagen si a microcirculatiei din piele.
Intarim informatia ca este o metoda de tratament pentru care nu te mobilizezi activ in timp ce o primesti, adica muschii nu se contracta prin comanda ta constienta. Miscarea comandata de tine insa duce la contractia constienta. Efortul acesta muscular constient conduce la cele mai bune rezultate, indiferent de zona corporala.
Electrostimularea este, deci, o metoda complementara prin care, alaturi de miscari active, pozitionari si exercitii (kinetoterapie) se poate trata corect deficienta musculara de contractie si de mobilizare.
Combinatia exercitii active-electrostimulare o folosim si la Fiziolife Medica cu rezultate foarte bune.
Pentru persoanele sanatoase care doresc sa obtina o crestere de tonus sau contractie musculara pe unele zone, utilizam dupa evaluarea medicala anumite scheme de electrostimulare combinate totusi cu exercitii, Pilates, masaj, etc.
Incidente la electrostimulare
Acestea apar foarte rar si tin de obicei de sensibilitatea diferita la stimuli electrici sau de ceea ce afirma pacientul ca simte. Uneori, din dorinta de a se vindeca mai repede si avand senzatia ca intensitatea cat mai mare ajuta, acesta suporta cat de mult poate si nu atrage atentia decat tarziu asupra aparitiei senzatiei de durere, arsura, etc.
Iata ce poate aparea:
Oboseala (febra musculara), alte leziuni ale muschilor suprapuse peste cele deja existente, pe muschiul rigid, scurtat si contractat - se opreste imediat procedura si se aplica tehnica RICE si terapii de tratament in leziune acuta musculara;
Iritatia pielii la locul de aplicare al electrozilor - se opreste procedura si se aplica o lotiune cu efect calmant cicatrizant si se reprogrameaza sedintele peste cateva zile;
Durere acuta si chiar leziune tip arsura a pielii - se poate intampla daca intensitatea a fost prea mare, insa este foarte rar apare acest lucru; se opreste imediat aparatul si pielea lezata se trateaza ca o arsura.
Unele afectiuni restrictioneaza utilizarea electrostimularii ca metoda de tratament fizioterapeutic.
Atentia noastra este mereu indreptata asupra evaluarii pacientului la prima sedinta, cand putem afla prin consult si discutia cu pacientul si ceea ce nu este evident, vizibil. Dintre contraindicatii, enumeram:Pacemaker, dispozitiv defibrilator implantat sau pentru impulsuri anti-durere
Modificari de sensibilitate (hipo si hipersensibilitate) ale pielii si tesuturilor de dedesubtul zonei tratate
Afectiuni maligne
Leziuni “umede”, rani deschise in vecinatatea zonei de lucrat
Stare mentala instabila, afectiuni psihice (necooperant)
Epilepsie
Sarcina
Afectiuni cardiace
Tromboflebita, tromboza
Zona de cimentare a protezelor
Zonele de crestere osoasa la copii, adolescenti
Urticarie, sindrom Raynaud, zone de piele compromise prin afectiuni ale vaselor periferice
Zona de tratat aflata in apropierea ochilor, partea din fata a gatului (tiroida) sau organele reproducatoare.
Este important insa ca orice afectiune care a necesitat spitalizare sau tratamente deosebite in trecut sa fie adusa la cunostinta fizioterapeutului in ideea sa nu scape vreo informatie importanta de la alcatuirea profilului de tratament.
Aceasta deoarece exista metode alternative care pot ajuta in afara electrostimularii musculare atunci cand aceasta nu poate fi aplicata. Iata cateva exemple:
mobilizare cu atingerea voluntara a unghiurilor normale de miscare
intarirea muschilor prin utilizarea rezistentei cu: greutati, banda elastica, greutatea proprie antigravitational
masaj – diferite variante
stretching si exercitii pentru flexibilitate
aplicarea de gheata sau caldura pentru reducerea durerii sau contracturilor si reluarea mai rapida astfel a miscarilor normale.
Concluzii si recomandarile noastre
Utilizam diferite modalitati de electrostimulare in functie de scopul urmarit si este de dorit sa ajungi la o clinica, la o echipa cu multa experienta asa cum este a noastra. Unii dintre colegi sunt si sportivi, deci au cunostinte solide si patologia pacientilor si pentru persoanele care practica un sport, amatori sau profesionisti. Iar aparatele noi si moderne cu care am dotat clinica Fiziolife Medica ne ajuta in cel mai eficient mod!
În completarea electrostimularii, recomandăm adesea și terapia shockwave cu unde de șoc, o metodă modernă care stimulează procesele naturale de vindecare ale organismului. Aceasta este ideală pentru tratarea durerilor musculare cronice și pentru accelerarea refacerii țesuturilor.
Odata ce ajungi in clinica Fiziolife Medica vei avea parte de o experienta frumoasa, care incepe cu evaluarea si explicarea metodelor de tratament. Te vei afla intr-un mediu profesionist si prietenos, astfel ca in scurt timp scapi de anxietate si afli motivele asocierii EMS cu alte metode – kinetoterapie, masaj, stretching, etc.
Obiectivul nostru este sa te ajutam sa depasesti cat mai repede perioada cu probleme functionale musculare si de mobilitate si facem tot ce putem sa se intample astfel! Te asteptam cu drag!
Chiar daca stam acasa, nu neglijam miscarea!
Te apleci, te rasucesti, mergi, coloana pare ca stie singura ce are de facut. "Tace si face", s-ar spune, pana cand simti in mod intens dureros miscarea, o pozitie sau repausul. Sa fie o hernie de disc?
Servicii
FIZIOTERAPIE